Ajungem spre seara la Nucsoara, la cabana de la poalele Retezatului, avem ghinion este innorat si nuntele se vede ca prin ceata, insa aerul este curat si este atat de liniste.
La cabana ne intalnim cu Maya si Fram (ursul polar), doua exemplare superbe de ciobanesc mioric.
La masa de seara facem planul pentru a doua zi. Noi vrem sa urcam sa vedem lacurile Bucura si Zanoaga si daca se poate sa ajungem un pic spre creasta.
HaHaHa...socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din Retezat. Oamenii locului ne-au deturnat de la planurile noastre, catre ceva mult mai adecvat timpului si pregatirii noastre. Dinspre Nucsoara se ajunge la cabana Pietrele si cabana Gentiana in drum spre Vf. Retezat, aflat la 6 ore distanta, un drum dificil si arid, pentru ca dupa ce depasesti Gentiana nu mai exista surse de apa, deci planul initial a picat cu aplauze la scena deschisa.
Prima zi in Retezat ne-a adus o plimbare de 3 ore cu microbuzul pana in zona in care este permis accesul auto, trecand prin Rau de Mori, traversand barajul de la Raul Mare (3km intindere de apa) si ajungand mai departe de cabana ..... De aici porneste traseul catre lacul Bucura, unul dintre multiplele lacuri glaciare ale Retezatului. Amplasat intr-o caldare (cei care au pus piciorul pe munte stiu ce este asta), lacul este o oaza intr-un munte de piatra, desi in apropiere este o salba de alte trei lacuri: Ana, Lia si Viorica. Traseul dureaza in jur de o ora jumatate cu tot cu pauzele multiple de poze si apa si ciocolata si poze si barfe si ce mai vreti voi... in prima parte este prin padure, iar apoi se iese in golul alpin pana se ajunge pe malul lacului. Prin padure se poate admira un rau vijelios si cateva cascade spectaculoase, iar din momentul iesirii in golul alpin verdele muntilor uimeste. Nu nu ma refer la verdele ierbii sau al copacilor, ci al stancilor. Aceasta nunata verzuie este data de un muschi care se gaseste peste tot in Retezat si da o nuanta de ou de rata pietrelor. Max, catelul nostru, a fost cel mai fericit excursionist gasind nu mai putin de 3 rauri, nenumarate balti si un lac in care s-a scaldat entuziasmat spre deliciul publicului spectator.
Am incheiat excursia cu un popas la Biserica manastrii Colt, unde un calugar ne-a povestit despre istoria zbuciumata a lacasului de cult. Nu imi mai aduc aminte cina a ctitorit manastirea si cetatea (care este amplasata pe un colt de stanca strajuind valea), insa am retinut faptul ca din cauza unor „oameni de bine” biserica a fost lasata sa se darame, in altar erau adapostite animale, doi pereti s-au distrus si abia in jurul anului 2000 statul roman si-a dat seama ca ar trebui sa intre in patrimoniu si au refacut biserica. Din cauza nepasarii, 99% din pictura interioara a fost distrusa, iar pe exterior nu mai exista nici un semn la vechii picturi. Din pacate nu este singura biserica din tara care a beneficiat de acest tratament.
Am profitat de timpul ramas pana la lasarea intunericului si am vizitat si ruinele cetatii Sarmizegetusa. Cetatea romana, cladita in cateva sute de ani de dominatie si care si pana in ziua de azi si-a pastrat intacta reteaua de canalizare, lucru uimitor tinand cont ca noi in ziua de azi, cu cele mai noi tehnologii nu putem conecta lacanalizare tot Bucurestiul, iar cand ploua mare parte din orase se inunda.
Am aflat de la ghid ca pentru moment sunt scoase la suprafata doar aproximativ 2% din ruine. Motivele pentru care nu s-au cotinuat escavarile sunt nenumarate, plecand de la lipsa interesului autoritatilor (primii care au venit sa prelucreze zona au fost de la o universitate din Franta), lipsa banilor, mare parte din vestigii sunt sub terenuri private (azi cultivate cu porumb, grau si ce mai creste in zona de munte). Merita vazuta, merita solicitat ghid si mai ales merita macar 5 minute de atentie.
Ajungem la cabana, obositi morti, mancam ceva si somn... pentru ca regimul militar inca nu a fost abolit. Ne trezim devrem pentru a putea vedea cat mai mult din tara Hategului.
Prima oprire – Manastire Prislop. Un monument al credintei, un simbol al vointei si mai ales un exemplu pentru noi cei multi. Aici se odihneste parintele Arsenie Boca, un om pentru care nu au contat repercursiunile si care pe intreg parcursul vietii a luptat pentru credinta. Dupa ce a executat ani grei de puscarie prin toate lagarele din Romania, dupa ce i s-a interzis sa mai vina la Prislop, el si-a construit o grota intr-o stanca in apropierea manstirii, loc in care a trait pana la finalul zilelor. Astazi mii de pelerini vin si se inchina la mormantul sau in speranta ajutorului Sfantului Parinte.
La manastire se ajunge usor, din Hateg, pe un drum foarte bine asfaltat si cu un peisaj spectaculos. Este amplasta idilc, inconjurata de dealuri, padure si liniste, iar din curte poti bea o apa buna si rece. Tinuta este obligatorie, in sensul ca femeile nu au voie sa poarte pantaloni sau fuste scurte si barbatii pantaloni scurti, nici bluze decoltate, maieruri etc. La intrare iti poti lua o fustita care se leaga in jurul taliei daca nu indeplinesti cerintele vestimentare. Fotografiatul este interzis in incinta manastirii, fapt ce nu impiedica turistii sa faca fotografii. In general nimeni nu este certat pentru o poza doua, insa noi am dat peste o gasca de grasi nesimtiti, detinatori de aparate profesionale sau semi pro, care se catarau peste tot, se duceau peste tot unde scria „accesul interzis”, iar in momentul cand au inceput sa traga de crucea din fata bisericii au fost rugati sa nu mai faca poze sau sa paraseasca incinta, normal ca nesimtiti au facut scandal, vroiau sa vada conform carei legi lise poate ingradi acest drept, etc..., nu au luat in calcul dreptul de proprietate, asa ca au fost invitati in afara manastirii.
Mormantul lui Arsenie Boca este inconjurat de zeci de flori, in ghivece sau in vaze. este un mormant simplu, in cimitirul manastirii, care este amplasat la marginea padurii, fiind marginit de brazi argintii si alte specii spectaculoase.
Dupa ce am aprins o lumanare, ne-am rugat si am baut o gura de apa rece, am plecat catre Hunedoara sa vedem Castelul Corvinilor. Drumul pana la Hunedoara este foarte bun si peisajul este deosebit, insa o data intrati in oras ne lovim de aceeasi problema – proasta semnalizare. Norocul nostru ca am fost insototi de un baiat din zona care stia sa ajunga la castel, desi si el s-a incurcat pe strazi incercand sa o ia pe o scurtatura, dar nu din cauza ca nu stia, ci din cauza ca pe o strada se lucra la carosabil sau la reteau de apa si era complet inchisa si complet nesemnalizata.
Castelul Corvinilor este unul dintre cele mai bine pastrate castele medievale din tara si chiar din Europa. Din pacate si aici lipsa fondurilor, duce la o continua restaurare si la un santier permanent, ceea ce stirbeste un pic din frumusetea constructiei.
Istoria castelului este foarte bine cunoscuta de toata lumea, iar cei ce nu o stiu sa faca bine sa puna mana sa citeasca.
Un lucru care m-a surprins placut la castel a fost prezenta numerosilor comercianti de obiecte artizanale in interiorul castelului si majoritatea chiar aveau chestii dragute. Timpul de vizitare este relativ redus, undeva la 30 – 40 minute cu tot cu pauze de poze (exista taxa foto si se respecta – 5 lei) din cauza ca nu se viziteaza decat undeva la maxim 40% din toata suprafata. Din pacate de-a lungul vremii castelul a fost jefuit si proprietarii l-au folosit pe in alte scopuri, de aceea mare parte din lucruri, decoratiuni, tablouri nu mai exista. S-au pastrat destul de bine vitraliile, usile si unele zone ale peretilor, desi peste tot gaseti mesaje prea bine cunoscute „ion o iubeste pe veta”.
Plecam inspre Deva, ghinion curat...cetatea este inchisa pentru reabilitare si te poti plimba doar pe exterior de jur imprejur, asa ca am decis sa nu urcam si sa ne mai lasam ceva de vazut data viitoare.
Cum deja este dupa-amiaza, ne indreptam spre cabana, dar inainte ne oprim sa vedem ce mai veche biserica din Romania – Biserica Densus. Aici il gasim pe preot, care ne povesteste cateceva din zbuciumata istorie a lacasului de cult. Biserica a fost construita pe urmele unui templu roman, inchinat zeului Apolo, apoi rand pe rand cultele care au ajuns in zona au incercat sa distruga biserica ortodoxa, mai intai triburile migratoare, apoi reformatii, apoi turcii, apoi nu mai stiu ce culte sunt in zona. Astazi se vad urmele rivalitatii dintre culturi si religii, in picturi sunt sapate gropi in zona ochilor, a gurii, etc. Insa credinta nu a fost niciodata abandonata aici, in turnul bisericii, pe un acces numai de ei stiuti au fost ascunse odoarele bisericii si hainele preotesti, de toti cei care vroiau sa le distruga.
Ajungem la cabana si ne apucam sa preparam mancarea de seara: tocanita la disc. O chestie delicioasa, insa din pacate pentru mine, mancasem ceva care mi-a stricat toata pofta de mancare si tot somnul, insa am auzit ca a fost delicioasa.
Ultima zi in Retezat a fost rezervata unei plimbari la cascada Lolaia, cabana Pietrele si cabana Gentiana. Dupa ce toata noapte nu prea am dormit, plimbarea nu era o idee prea buna asa ca am decis sa merg la cascada si sa raman la masina. Din cauza oboselii nici nu am gandit prea mult, am plecat in slapi si maieu, ceea ce mi-a dat niste senzatii tari mai sus pe munte, noroc ca in masina era o patura care m-a scos din belea.
Parcul National Retezat: dupa o munca titanica de 3-4 ani, muntele a fost curatat de toate mizeriile aruncate de turisti indiferenti si puturosi. Astazi aproape nu mai vezi urma de gunoi pe munte, zica aproape pentru ca nesimtiti, de la coada vacii care scuipa seminte pe covor in sufragerie la ma-sa, inca mai sunt. Oricum de retinut este faptul ca nu bunul simt al oamenilor tine parcul curat, ci amenzile care pleaca de la 3000 ron pentru o hartie aruncata si ajunge la dosar penal daca rupi plante sau distrugi ceva. Parcul are nevoie de bani asa ca toti cei care vor sa doneze sunt bine veniti.
Bye Bye Retezat... mergem sa vedem salina de la Turda.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu