Prin Romania - Sovata si Sighisoara

Pana sa ajungem la Sovata avem oarece kilometrii de parcurs, asa ca ne-am pus in miscare dimineata, cat de dimineata suntem noi in stare. Drumul care leaga Vatra Dornei de Bistrita este refacut de curand si este intr-o stare foarte buna, asa ca este o placere sa mergi printre munti si sa admiri peisajul. Pasul Tihuta, din pacate aici cel mai inalt punct al pasului nu este marcat decat de o placuta pe care scrie altitudinea si nimic altceva care sa iti atraga atentia. La coborarea din pas este celebrul Castel Dracula, in realitate un hotel construit cu ceva ani in urma, unde contra a 2 lei te baga intr-o camera la subsol si o domnita iti spune povestea contelui, iar un apucat sare din cosciugul aflat in mijlocul camerei in incercarea de a speria publicul.

Terasa hotelului ofera o perspectiva superba asupra zonei si a manastirii Nasterea Maicii Domnului, unde se afla controversata cruce amplasata de consiliul judetean Bistrita-Nasaud.

Toate acestea se afla intr-o micuta localitate, cu un potential turistic neexploatat decat intr-o mica masura - Piatra Fantanele.
Detaliile unei calatorii auto pe drumurile romanesti nu cred ca mai sunt necesare, oricum pana la Sovata s-a amestecat drum foarte bun cu drumuri clasice romanesti.
Am ajuns in Sovata pe dupa-amiaza si ne-am pus in miscare picioarele intepenite de atata stat in masina. Ma asteptam ca Sovata sa se incadreze in tiparul clasic al statiunilor de tratament, adica hoteluri vechi, baze de tratament vechi, paragina si cam atat. Din fericire am gasit o statiune animata, plina de carciumioare, magazine, hoteluri si cladiri care arata frumos, spatii verzi, parc, targ si un lac foarte frumos amenajat. In statiune sunt 2 lacuri: Lacul Ursu si Alunis, primul este chiar in statiune, pentru cel de-al doilea ai de mers vreo 10 minute prin padure, pe alei amenajate ca printr-un parc. La Alunis nu am ajuns, insa lacul Ursu este foarte bine amenajat, avand spatiu special pentru plaja si baie. In lacul Ursu scaldatul este interzis cateva ore in timpul zilei, daca nu ma insel intre orele 13 si 15, pentru a da posibilitatea apei sa se linisteasca, timp in care poti ramane in strand sau te poti plimba prin statiune. Lacul Ursu este unic in Europa prin caracterul sau helioterm - ce inseamna acest lucru? Ei bine... da-ti cautare pe Google pentru ca este un fenomen complex : apa dulce la suprafata si apa sarata la adancime, cu temperaturi diferite, etc....

Sovata este o statiune in care chiar merita sa mergi, dar, pentru ca intotdeauna exista un dar, pentru a nu uita ca ne aflam in Romania, desi intr-o localitate in care populatia maghiara este in proportie de 90%, calitatea serviciilor in unele carciumi este tipica.
Exemplul 1: vrem sa mancam, suntem 9 persoane, primul restaurant la care ne-am dus - se plateste 20 ron/persoana consumatie obligatorie pentru ca este week-end si nu putem sta pe terasa afara ci undeva la etaj. Ca sa stiti sa o ocoliti se numeste Restaurant Boema. Poate am fi trecut peste toate astea, pentru ca arata foarte bine restaurantul si are un renume bun, daca nu ar fi venit in timp ce discutam cu chelnerul de la intrare, un individ (probabil seful de sala) care dupa ce am refuzat sa mergem la etaj a inceput sa vorbeasca in maghiara si chelnerul era un fel de translator.
Exemplul 2: vrem sa mancam in continuare, tot 9 persoane suntem, ne asezam la masa la o carciuma numita Bucuresti - un fel de cireasa de pe tort. Picolita a venit dupa 5 minute sa stranga de pe masa resturile, nu a luat tot o data ci pahar cu pahar, iar farfuriuta cu sosuri a stat ceva vreme pe un colt de masa, fata de masa nu a primit de la don'soara nici macar un servetel nu zic scuturat napron. A venit chelnerul si tipic romanesc multe produse din meniu nu exista. Salata bulgareasca - din 2 furculite o terminai si numele de "Bulgareasca" ii venea doar de la oul fiert pus deasupra, pentru ca nu avea nimic in comun cu ceea ce stim noi ca este, reteta casei: salata de varza, rosii, branza si ou fiert.
Dupa ce ca din 9  mancare au mai comandat 3, la masa au ajuns 2 comenzi insa pe nota de plata facuta ca pe vremea lu' Pazvante, au venit toate produsele, iar chelnerul ne-a zis sa platim doar ce stim ca a venit la masa. A fost prima data dupa mult timp cand ne-am straduit si am cautat in buzunare dupa marunt ca sa platim si din pacate tot i-a ramas spaga vreo 2 bani. Am platit o mancare proasta cu bani foarte multi: salata bulgareasca vreo 12 lei si cascavalul pane vreo 15 lei. ORIBIL!!
Dar, in localitate exista si locuri dragute, pentru ca totusi ne era inca foame... asa ca ne-am asezat la o terasa gen Festivalul Berii, unde se serveau numai chestii la gratar, salate si cartofi prajti. 2 baieti care se miscau brici, foarte draguti...mancarea buna, ieftina si rapid servita. Curatenie la buda,  la "restaurant" le-a fost scarba baietilor, deci fetele nici n-au avut curaj sa intre. Din pacate aici nu aveau dulciuri, insa vazusem o cosmelie unde se vindeau clatite si langosi asa ca pe drum inspre casa am facut un popas acolo.
Doamnele care pregateau, 2 unguroaice foarte haiose care se cocotasera pe geam sa se hlizeasca la Max, catelul nostru, ne-au facut niste clatite cu gem suuuper bune. La ele am vazut cum se face langos in zona, eu toata viata am vazut ca sunt gogosi umplute, la Sovata arata ca niste placinte pe care se pune branza, cascaval sau ce alte chestii mai au ei acolo. Am aflat intreband ce i-a servit domnului din fata mea, domn care s-a intors la mine si m-a intrebat daca vreau sa gust ... amuzament la maxim, am refuzat normal.
Dupa o zi plina ne-am culcat ca gainile pe la 10-11. A doua zi eu si Radu am plecat inspre Bucuresti, lasand restul gastii sa se duca la Praid si sa se plimbe prin zona.
Pe drumul spre casa ne-am oprit in Sighisoara si pentru prima data in viata mea am vazut frumoasa cetate medievala. Desi este o parcare mare jos, noi am preferat sa urcam cu masina in cetate. De ce? De lene, normal.

Stradutele din cetate sunt atat de inguste si gasirea unui loc de parcare reprezinta o asemenea provocare, incat nu sfatuiesc pe nimeni sa urce cu masina, mai ales ca din parcare pana la cetate faci maxim 5 minute pe jos.
Neavand prea mult timp la dispozitie, am vizitat foarte putin din cetate si nu am intrat decat in Biserica Manastirii, unde pentru o taxa de 2 lei, o doamna te insoteste si iti povesteste despre istoria bisericii, istoria orasului si iti sta la dispozitie pentru orice detaliu. Sighisoara este unul din locurile unde intentionam sa ne intorcem cat de curand pentru a o vizita pe indelete.

Gata, vacanta s-a incheiat. Ce la inceput ni s-a parut o vacanta foarte lunga a trecut intr-o clipita.

Prin Romania - Vatra Dornei

Ajunsi in Vatra Dornei dupa un drum nu tocmai scurt, am decis ca nu avem chef sa gatim asa ca am luat masa la o pensiune din Vatra Dornei - Poiana Izvoarelor. Draguta pensiunea, mancarea buna insa foarte scumpa, dar una peste alta a meritat.

Cazarea noastra nu a fost in Vatra Dornei ci intr-un sat de langa, Argestru, la Casa Rustica. Amplasata pe un deal, fara vecini in apropiere, cu tot ceea ce ai nevoie in bucatarie si la gratar, Casa Rustica este o locatie excelenta pentru cineva care tine la buget si la conditii in acelasi timp, desi paturile sunt un pic prea inguste.

La Vatra Dornei am facut doua lucruri pe care le doream foarte tare: rafting si echitatie.

Daca rafting mai facusem acum 5 ani si stiam cum este, in viata mea nu m-am plimbat pe un cal, o singura data m-am urcat pe unul pentru 5 minute si atat.

Bistrita un pic umflata este ideala pentru incepatori, pentru ca in mod normal e foarte usor de mers cu raftul, pot spune chiar usor plictisitor. Insa la Toancele Bistritei chiar trebuie sa fii un pic atent si sa lucrezi in echipa pentru a nu te rasturna intr-o zona foarte agitata si plina de pietre.

Raftingul este o metoda foarte buna de a face miscare in aer liber. Traseul dureaza in jur de 3 ore si noi am mers aproximativ 20 km. Din cauza apei cam reci dupa o perioada disconfortul fizic s-a instalat, mai ales ca o data intrati in cheile Bistritei s-a stricat vremea si a inceput sa se faca frig, sa bata vantul si chiar pe final sa ploua. Oricum este o experienta pe care as repeta-o oricand cu cea mai mare placere.

Tariful pentru rafting este de 50 ron/pers si toate detalii se gasesc la Hotel Sport din Vatra Dornei.

Mi-a placut foarte mult ca toti promovau afacerile tuturor, adica cel de la rafting ne-a recomandat pe cel cu echitatia, cel cu echitatia pe cel cu escalada si asa mai departe.

Traseul de calarie pe care l-am ales a fost cel mai scurt pentru ca majoritatea dintre noi nu mai facusem asta si 45 de minute sunt suficiente pentru prima data, iar costul a fost de 25 ron/persoana.

Ne-am plimbat prin padurea de la marginea orasului, trecand prin zmeurisuri imense, cu niste cai deosebit de docili. Pe al meu in cheama Misu, are 8 ani si este foarte frumos si ascultator. In permanenta am fost insotiti de 2 baieti care aveau grija sa nu o ia caii pe aratura sau noi, in functie de caz.

Dupa o zi cu soare si caldura am avut parte de o ploaie torentiala si o furtuna asa cum stie sa fie la munte, oricum nu mai conta pentru ca noi a doua zi de dimineata plecam inspre Sovata. Un traseu de peste 300 km.

Prin Romania - Maramures

Am plecat din Oradea spre Maramures, un drum de 260 km, pe care toata lumea ne-a sfatuit sa-l facem prin Satu Mare fiind drumul mult mai bun decat cel prin Baia Mare. Nu vreau sa stiu cat de rau e cel prin Baia Mare, pentru ca pe acesta pe portiunile care nu era in refacere, nu puteai sa mergi cu mai mult de 50-60 km/h.

Pana sa trecem de Satu Mare, drumul a fost liber, insa de la iesirea din oras si pana la intersectia unde se desparte drumul de Baia Mare de drumul de Sighetul Marmatiei, am mers bara la bara, a la DN1, cu jemecheri cu masini puternice, care intrau in niste depasiri de te lua durerea de cap.. bleah!

Odata ce am  scapat de drumul aglomerat si ne-am indreptat catre nord, parca lumea a devenit mai frumoasa. Drumul serpuieste prin padure in mare parte atat pana la Negresti Oas, cat si dupa de treci de Certeze, pana in apropiere de Sapanta.

In Certeze parca esti intr-o alta lume. Case noi, cu gard de inox, cu 2-3 nivele, marea lor majoritate facute cu bun gust si cu foarte multi bani, insa exista normal si cateva de te dor ochii cand te uiti la ele.

Prima oprire in Maramures a fost la Sapanta - Cimitirul Vesel. In realitate nu este chiar atat de vesel, insa este foarte frumos. Este un cimitir nou infiintat prin 1935 de catre mesterul popular Stan Ioan Patras care a sculptat atunci prima cruce si a scris primul epitaf.

Mormantul creatorului este amplasat chiar in fata bisericii din cimitir, care in acest moment este in reconditionare.

Merita sa petreci cateva minute aici si sa citesti aceste frumoase epitafe, unele vesele, majoritatea triste, care spun cate ceva despre viata celui aflat sub cruce.

La plecarea de la cimitirul vesel ne-a suras idea de a manca niste placinte...buuune. Placintele sunt niste chestii ca gogosile, cu branza si marar, se prajesc in ulei si sunt dementiale. Am gasit la 2 minute de mers pe jos o placintarie, care nu avea suficiente pentru cati eram noi - adica 7, asa ca doamna ne-a rugat sa luam un loc si dupa aproximativ 10-15 minute mancam placinte fierbinti si delicioase. O placinta d-asta tine loc de mic dejun cu succes daca o asociezi cu niste lapte sau iaurt.

Am trecut prin Sighet in drumul nostru spre Barsana, pe Valea Izei. Nu am oprit pentru ca oricum a doua zi vroiam sa ne intoarcem aici sa vedem Muzeul Satului si Memorialul Durerii.

Era duminica dupa-amiaza si trecand prin satele maramuresene am vazut cat de mult isi iubesc oamenii astia traditiile si portul. Toate femeile poarta hainele traditionale si basmale, chiar si pustoicele care erau imbracate modern aveau basmale colorate.

Portile Maramuresene nu le vezi chiar la tot pasul, pentru ca ele reprezinta avutia proprietarului, au fost si sunt foarte scumpe. Gazda noastra ne spunea ca o poarta ajunge la 10000 euro, daca este foarte mare si cu sculptura elaborata. Fiecare element al portii si fiecare motiv sculptat simbolizeaza cate ceva.

In Barsana am stat la Pensiunea Fratii Pasca, amplasata in afara satului pe drumul spre Ogna Sugatag. Casa traditionala din lemn, avand ca neajuns faptul ca se auzea orice zgomot si faptul ca apa de la chiuveta este sulfuroasa, ceea ce face ca spalatul pe dinti sa fie o tortura daca nu ai apa plata la indemana, iar dusul nu iti lasa sentimentul de curat pe care il astepti, plus ca apa are un miros foarte metalic.

Gazdele primitoare insa uneori un pic neatente la mici detalii care fac diferenta, insa ciorba de fasole cu afumatura si supa cu galuste dementiale, precum si mamaliga cu branza si smantana, de fapt Balmos (mamaliga fiarta in lapte si amestecata cu branza).

In cele trei saptamani am mancat de mai multe ori balmos, in diferite zone, insa cel mai bun a fost in Albac.

Cum am ajuns gazda ne-a intrebat daca vrem sa incercam hainele traditionale, lucru de la care nu ne-am putut abtine.

Foarte frumoase, foarte migaloase. Am aflat dupa aceea ca o ie costa pana la 3000 ron si dureaza aproximativ 3 luni in doua persoane sa o faci sau 6 -7 luni daca lucreaza o singura persoana la ea.

A doua zi am luat Maramuresul la batut cu masina (daca nu ai masina nu vezi prea mult). Prima oprire: Manastirea Barsana, din satul cu acelasi nume.

Manastirea este construita de curand. In Barsana a existat candva o manastire din care s-a pastrat doar biserica aflata in acest moment in conservare si la care se ajunge prin curtea unui localnic.

Nu exista suficiente cuvinte pentru a descrie frumoasa manastire Barsana. Cel mai bine este sa iti faci curaj si dupa 10 ore de mers cu masina sa ajungi aici.

Vechea Biserica a manastirii

In fata Manastirii Barsana, pe langa drum trece Iza, iar peste Iza un pod suspendat in fata caruia scrie "Nu stationati, nu sariti, pericol de prabusire". Normal ca l-am incercat, nu s-a prabusit da' se balanganea din toate cele.

Muzeul Satului din Sighet, un loc frumos amenajat care iti da sansa de a intra in casele traditionale si a vedea cat de cat ce inseamna Maramuresul. Insa am realizat in timp ce ne plimbam de colo-colo, ca satele maramuresene reprezinta in sine muzee in aer liber, pentru ca majoritatea au pastrat stilul traditional de constructie si din fericire sunt putine case in stil Bucuresti.

Urmatorul nostru obiectiv a fost Memorialul Durerii, o adevarata calatorie prin ororile regimului comunist. Infiintat in 1994 de catre Fundatia Academia Civica acesta are ca unul dintre scopuri reamintirea trecutului si in acelasi timp este un mod practic in care copii si tinerii pot afla adevarul despre acea perioada.

Singurul lucru care nu mi-a placut in acest muzeu este faptul ca nu sunt indicatoare, care sa te conduca prin ororile comunismului intr-o ordine cat de cat cronologica.

Nu poti ramane indiferent la drama oamenilor care au trait acele vremuri. Se regasesc marturii cutremuratoare, numele tortionarilor care prin anii 50 au fost condamnati pentru crime, iar apoi gratiati si reincadrati, poezii scrise in inchisoare, numele tuturor celor care au murit sau au fost inchisi- cei cu acte.

In celula Experimentului Pitesti-reeducarea prin tortura,  am citit o singura marturie, pentru ca erau atatea si atat de grotesti incat te intrebai cum a putut sa fie real asa ceva.

Este incredibil sa vezi un perete plin cu numelor celor care au murit la canal, scrise cu litere marunte. Sa vezi pereti tapetati cu pozele a mii de oameni care au murit sau au suferit in inchisorile comuniste, doar pentru vina de a fi preot, profesor, student sau Doamne fereste sa aiba alta opinie politica.

Memorialul este un loc pe care trebuie sa il vezi o data in viata, ca sa citesti tot iti trebuie o saptamana cel putin, dar ca sa iti faci o idee sunt suficiente cateva ore.

Am plecat de aici pe valea Marei unde in satul Budesti, in biserica veche puteti vedea ceea ce se spune ca ar fi camasa de zale a lui Pintea si coiful sau. Tot in aceasta biserica se gaseste si un trunchi de copac in care s-a gasit o cruce perfecta.

Biserica a fost curatata de funingine si conservata de curand, ca sa o poti vizita trebuie sa o cauti pe preoteasa, sa vina cu cheile si care in acelasi timp este cea care va povesti despre istoria locului, traditii si mai tot ce vrei sa afli.

Pictura si icoanele sunt originale

O masa excelenta a incheiat o zi superba in Maramures. A doua zi vom pleca spre Vatra Dornei cu opriri la Ieud, Sacel si Borsa.

 In Ieud este cea mai veche biserica din Maramures, ridicata in 1364. In acest moment biserica este in proces de conservare, fapt pentru care nu am putut sa o admiram in voie din cauza schelelor din interior. In podul acestei biserici s-a gasit o scriere in limba romana cu litere chirilice ce dateaza din anii 1390 cunoscuta sub numele de "Codicele de la Ieud".

La iesirea din biserica erau doi pusti care pentru 1 leu iti spuneau povestea bisericii, insa pentru 5 lei iti ziceau toate barfele din sat.

Tot in Ieud este un muzeu etnografic de arta populara unde gazda iti arata cum se prelucreaza canepa, cum se lucreaza la razboi si de unde iti poti cumpara obiecte traditionale maramuresene.

Sacel este vestit pentru ceramica sa, facuta de mesteri populari care transmit arta din generatie in generatie. La mesterul la care am fost noi, am putut vedea un cuptor traditional de ars ceramica vechi de cel putin 500 ani (sau de pe vremea dacilor dupa spusele gazdei).

Ultima oprire pe taram maramuresan a fost la Borsa, in muntii Rodnei pentru a vedea Cascada Cailor, una dintre cele mai frumoase cascade din Romania si in acelasi timp una dintre cele mai inalte 90 m.

Accesul la cascada este facil, deci oricine o poate vedea, insa fiind situata in parcul national Muntii Rodnei, sunt mai multe reguli de urmat. Chiar daca aici inca nu se aplica amenzi la nivelul Retezatului si nici curatenia nu este la acelasi nivel, politia parcului impreuna cu jandarmii montani si salvamontul au inceput actiuni de depistare, evacuare si amendare a celor care campeaza in locuri interzise sau arunca gunoaie pe munte.

De aici am trecut in Moldova prin pasul Prislop, care iti  ofera un peisaj superb si un drum rupt, rupt. Dupa ce treci de cel mai inalt punct al pasului si cobori inspre Moldova descoperi ca drumarii au decopertat cu ceva vreme in urma, pentru ca s-au format gropi in decopertarile lor. Insa in satul Botos totul este plombat, primar harnic ce sa zic. In momentul in care iesi in drumul ce leaga Vatra Dornei de Suceava, parca nu iti vine sa crezi ca esti in aceeasi tara: asfalt ca in palma, drum lat excelent.

Vatra Dornei urmeaza.

!!!!!

Am uitat sa povestesc depre Ogna Sugatag, pentru ca am ajuns si acolo...nu exista nimic, absolut nimic. Este un lac inconjurat cu gard si pe care scrie pericol de inec, precum si o piscina privata maxim semi-olimpica cu restaurant si cam asta este baza turistica de la Ogna Sugatag, deci, daca ajungeti in zona si nu o vedeti nu ati pierdut absolut nimic, mai mult, ati economisit cativa litri de combustibil.

Prin Romania - Baile Felix

Am plecat din Apuseni cu un gust dulce-amarui (nu pot spune amar, pentru ca in proportie de 90% a fost mai mult decat extraordinar)  si ne-am intreptat spre litoralul vestului - Baile Felix. Una dintre cele mai vechi statiuni balneo din Romania, Baile Felix - Baile 1 Mai, arata in mare parte asa cum ar trebui: bazine intretinute, centre de recuperare, curatenie, spatii de cazare pentru toate buzunarele. Normal ca hotelurile vechi, au ramas cam ca pe vremea anilor 80, insa exista nenumarate alternative.

Cazarea noastra a fost in 1 Mai, pensiune Bliss, pe care o recomand cu caldura oricui vrea sa petreca cateva zile in zona. Desi nu dispune de piscina proprie, dispune de curatenie, o gazda primitoare, o terasa pe care este umbra mai toata ziua si preturi super decente: 60 ron camera/noapte si 10 ron micul dejun/camera/zi.

Prima zi am petrecut-o la baza hotelului Perla, un hotel de 3 stele cu o piscina exterioara, 2 piscine interioare, jacuzzi si tot felul de chestii dragute prin bazin. Piscinele nu sunt mari, insa oricum in apa termala nu prea poti inota din cauza temperaturii undeva in jur de 34 grade. Apa din 1 Mai este un pic mai rece decat cea din Felix, insa daca este foarte cald afara nu poti petrece prea mult timp in piscina.

Din cauza proprietatilor apei, este indicat sa verificati daca aveti voie sa faceti baie si oricum nu este sanatos sa stai mai mult de 30-45 minute cu pauza de minim o ora.

Urmatoarele zile le-am petrecut la strandul Hotelului Padis din Felix. Intr-adevar apa este mult mai calda si ceea ce este absolut interesant este faptul ca bazinele sunt golite zilnic si reumplute.

In baile 1 Mai exista o rezervatie naturala unde se gasesc specii protejate de nuferi si lotusi, din pacate lacurile nu sunt intretinute si arata ca niste balti pline de broaste si acoperite cu nuferi.

Lacul cu nuferi din Baile Felix l-am vazut intr-o seara si intr-adevar este mult mai bine amenajat. In realitate exista 1 lac cu nuferi si 2 sau 3 cu lotusi. Lacurile sunt foarte mici, insa foarte frumos amenajate.

Baie Felix si Baile 1 Mai nu sunt recomandate celor care vor sa petreaca sau sa se distreze, pentru ca nu ai mai nimic de facut. Sunt statiuni balneo in adevaratul sens al cuvantului: liniste si tratament.

Daca tot eram prin zona, dat fiind faptul ca la ora pranzului nu puteai sa stai la soare sau in apa, am mers intr-o zi prin Oradea. Este un orasel dragut, micut, cu un  o alee pietonala plina de carciumi si magazine. In centru se afla Primaria si Hotelul Vulturul Negru, care intr-adevar sunt niste cladiri superbe.

In Oradea exista si o cetate, dar este o provocare sa o gasesti, fiind amplasata in spatele unui bloc cu 10 etaje, deci, daca nu stii unde e slabe sanse sa o gasesti.

Urmatoarea destinatie MARAMURES.

Prin Romania - Apuseni

Drumul de la Turda la Albac se anunță promițător, șerpuind pe valea Arieşului, printr-un peisaj de vis, dar pentru a preveni plictiseala și somnul, cei de la drumuri au decopertat unele porțiuni (în special în curbe) și au lăsat așa. Ca să fie complet tot tacâmul, la intrarea în Câmpeni s-a pornit o ploaie cu câini și pisici (cum zice englezul), care din fericire nu a ținut prea mult, cât să ne spele mașinile de praf și să revigoreze verdele spectaculos al munților Apuseni.

Am ajuns în Albac pe după-amiază cu o foame de nedescris. Slavă Domnului că stăm la o pensiune, iar gazda noastră, o doamnă pe la 69 ani, plină de energie și chef de viață, ne-a aruncat niște ouă în tigaie, asortate cu cârnați și nu mai ştiu ce, aşa să ne astâmpărăm un pic foamea, pt. că la cină ne-a pregătit supă de tăiţei şi clătituţe.

Ca să treacă timpul mai repede baieţii au trebuit să-şi găsească de treabă, aşa că s-au dus la shopping în centrul satului de unde s-au întors cu bere, suc şi alte trăznăi. În prealabil puseseră pepeni la rece în Arieş, o metodă rapidă de răcire, mult mai eficientă decât orice frigider sau congelator.

Seara s-a terminat cu tradiţionalul joc de remi, colonişti sau mai ştiu io ce.... 

Obiectivele pe care le aveam pe lista pentru această zonă au fost: Roşia Montana - Galeriile Romane, Peştera Scărişoara, Detunatele şi ce s-o mai nimeri.

Dis-de-dimineaţă, pe la ora 10 am, plecat la Roşia Montana. Localitatea Roşia Montana este undeva la ieșirea din Câmpeni spre Ștei, indicatorul arată pe unde să o iei din drumul național. Cum noi de această dată nu am venit dinspre Alba Iulia nu am avut "plăcerea" să admirăm munții de steril rezultați în urma exploatărilor miniere, i-am admirat în drum spre Detunatele. Ghidul nostru de la galeriile romane, unul dintre cei 30 de mineri rămași angajați din 800, ne-a povestit că în urma cu 2-3 ani a debutat un program de ecologizare a acestor munți de steril care efectiv au mutilat peisajul, din păcate nu se vede nici cel mai mic rezultat.

Până să intrăm să vizităm galeriile, ghidul nostru ne face o scurtă introducere în ceea ce a însemnat şi înseamnă Roşia Montana şi ce presupune extragerea minereului aurifer. Din câte spunea distinsa noastră gazdă, în acest moment mai exista aproximativ 2 grame de aur şi vreo 10 grame de argint la tona de pământ/rocă/ sau cum se cheamă o bucată de munte excavată.  

Până să ajung la faţa locului nu mi-am dat seama ce înseamnă cu adevărat proiectul Roşia Montana, însă odată ce am văzut şi am realizat impactul pe care îl va avea, în cazul nefericit în care se va derula, m-am cutremurat.

Ca sa fiu mai exacta: în cazul în care se va derula, 5 munţi vor fi șterși de pe faţa pământului. Vor fi feliaţi şi transportaţi în fabricile de prelucrare din zonă, unde cu ajutorul cianurilor, cele 2 grame de aur vor putea fi extrase din tona de pământ. De fapt nu vor fi 2 grame, pentru că nu vor putea fi extrase decât aproximativ 90% din minereul efectiv.  

Acest Tău şi muntele din spatele lui nu vor mai exista.

Dispariţia munţilor ar fi un aspect, alt aspect ar fi distrugerea siturilor arheologice. Ghidul nostru susţine că Galeriile Romane vor fi conservate şi vor rămâne protejate, iar exploatarea nu se apropie de ele. Însă a uitat să menționeze că tunelurile de exploatare minieră sunt împrăştiate pe întreaga suprafaţă propusă să fie distrusă, majoritatea comunicând între ele. Acest lucru ducând la distrugerea întregului sit.

Aşa arată încrengătura de tuneluri miniere.

Exploatarea a început acum 2000 ani, pe vremea când existau filoane aurifere. Romanii au fost cei care au continuat exploatarea dacică reușind sa scoată cam 2 tone de aur pe an.

O dată cu apariţia tehnologiilor moderne, România a implementat la rândul ei aceste miracole tehnice, precum folosirea cianurilor în extragerea minereurilor, iar în cazul în care aţi uitat Roşia Montana s-a închis definiv după ce de la una din exploatări s-a poluat cu cianuri Tisa (parcă) şi toată Europa a sărit la gâtul nostru.

Un alt "beneficiu" al redeschiderii exploatării miniere ar fi vârsta de deces în rândul muncitorilor, care doar printr-un noroc chior apucă 50 ani, că pensie puţini au prins, din cauza silicozei. Această îngrozitoare boală este specifică minerilor şi celor care lucrează cu minereuri. Moartea survine după ce efectiv îţi scuipi plămânii (asta ne-a spus tot ghidul nostru).

Apa de la Roşia Montana nu este potabilă, din cauza mineritului intensiv de peste 2000 ani, fiind plină de oxizi de tot soiul, dar în mod special de fier (de la care și culoarea roşie a apei).

Galeriile Romane sunt spectaculoase prin faptul că nişte construcţii făcute acum 2000 de ani au rezistat tuturor vicisitudinilor, fiind în continuare în mare parte a lor sigure. Intrarea a fost reamenajată din cauză că treptele originale au fost din lemn, iar acesta nu a rezistat chiar atât.

Este foarte, foarte frumos la Galeriile Romane şi în acelaşi timp foarte spectaculos. Când treci pe lângă poarta de intrare în subteran simți un curent foarte rece. În subteran vezi, conservate perfect, lăcaşurile unde minerii din vechime îşi puneau lămpașele pline cu seu de oaie, pentru a-şi lumina locul de muncă. 

De coborât este uşor sunt 150 de trepte însă la urcare nu mulţi mai sunt aşa viteji, mai ales ca treptele sunt destul de abrupte şi ude.

La ieşire este amenajat un mini-muzeu al mineritului, cu tot felul de utilaje de prelucrare şi nu în ultimul rând o gramadă de zmeura.

Ghidul nostru a încercat să se menţină neutru în opinii până în momentul în care mai mulţi din grupul care vizita situl, au început cu întrebări indiscrete despre proiectul Roşia şi mai ales că nimeni nu a crezut estimarea de 2 grame la tonă.

Nimeni nu l-a putut învinovăți pe  acest domn care ne-a prezentat mina, pentru că este de înţeles să susții un proiect după ce faci parte din cei 30 de oameni care au supraviețuit concedierilor de la Roşiamin. 

De la Galeriile Romane am urcat un pic mai sus pe munte, străbătând străduţele înguste ale satului Roşia Montana şi am ajuns la unul din Tăurile (lac mic de munte) din zonă unde este plin de zmeură. Cel mai drăguţ a fost ca nişte ţigani au vrut să ne vândă zmeură în timp ce o parte din noi eram cu totul în zmeuriş. Tipic ce să zic, din păcate pentru ei nu au avut succes.

De la Roşia am plecat la Detunatele, o carieră de borduri, pardon granit. Bine că nu a aflat unul şi altul, că altfel vindeau muntele cu totul. Numele de Detunatele vine la zgomotul puternic pe care îl fac bucățile de granit atunci când se desprind din munte şi cad.

Ca să ajungi aici tre' să ştii şi să întrebi localnicii, pentru că nu există absolut nici un indicator în Câmpeni sau în intersecţia respectivă cu DN-ul. Ca punct de reper localitatea Bucium Şasa, de aici, prin cimitir sau pe lângă urci vreo oră până la baza muntelui. Pe drumul spre Detunatele este amplasată casa în care a trăit celebrul personaj Fefeleaga, al lui Ion Agârbiceanu. De casă se ocupă chiar strănepotul acesteia, care abia așteaptă musafiri.

Noi nu am urcat până sus în vârf, ne-am mulţumit să admirăm de la poale această minune a naturii. Ultima porţiune a drumului este printr-o pădure şi pe măsură ce te apropii de carieră se simte un plăcut aer condiţionat natural. De sub rocile din pădure iese aer rece ceea ce este absolut demenţial într-o zi toridă de vară. 

Pentru că deja era destul de târziu am preferat să mergem direct la pensiunea la care stăteam. Odată ajunşi acolo am constatat că toate chestiile de băut: apă şi sucuri erau calde, pentru că uitasem să le băgăm la rece, aşa că băieţii au dus la Arieş o sticlă de apă şi una de cola, au construit un mic baraj, să nu le ia apa... iar după aceea ne-am apucat să jucăm ceva în așteptarea cinei. Nu am zis până acum, dar pentru săptămâna respectivă era cod galben de ploi şi inundaţii în Apuseni, aşa că în timp ce noi ne simţeam minunat, a început o ploaie torenţială care a durat ceva timp. Cam după juma' de oră băieţii s-au dus prin ploaie să recupereze sticlele, ha ha ha ha... sticla de cola era pe drum spre Câmpeni, iar sticla de apă au recuperat-o pe ultima sută de metrii, Arieşul crescuse într-o oră cu peste 10 cm.

Următoarea zi în Albac a debutat cu reprize de ploaie, fapt care nu prea ne-a convenit da' asta e! Mie nu-mi prea place să merg pe munte dacă plouă sau dacă a plouat de curând, din cauza noroiului, însă o parte din gașcă s-a dus la Peştera Scărişoara (pe care oricum o văzusem). Ca în mai toate peşterile, tot ce este mai frumos şi mai spectaculos nu este vizitabil de publicul larg, însă acest ghețar este spectaculos oricum prin amplasare, prin temperatura constantă 0 grade vara si -1 grad iarna.

Drumul până la peşteră dacă urmăreşti marcajele este fooooarte lung şi plictisitor, însă dacă întrebi localnicii este mult mai bine. Din Gârda se traversează muntele cam într-o oră jumătate, având în mare parte un peisaj spectaculos şi în funcţie de anotimp poţi găşi fructe de pădure, aşa cum au găsit ai noştri - afine, de au venit precum nişte chow-chow cu limbile albastre.

Am plecat de la Albac spre Boga, pe partea cealaltă a muntelui pentru a vedea Cetăţile Ponorului şi Cheile Galbenei. Pe drum ne-am oprit la Groapa Ruginoasă, însă din păcate era o ceaţă groasă şi nu am văzut mare lucru.

Drumul spre Boga este acela care duce la Peştera Urşilor - Pietroasa. Pe majoritatea hărţilor Boga nu figurează, fiind un sătuc mic şi amplasat idilic.

Din păcate, drumul este aproape inexistent. Până la Pietroasa drumul este rău, însă ultimii 7 km mi-au dat dureri de rinichi şi de spate, precum au reuşit să mă facă să înjur ca un birjar. Nu există asfalt, ci doar groapă lângă groapă, lângă groapă ....basculante de mare tonaj cu care te întâlneşti şi trebuie să dai cu spatele să le faci loc, zone de exploatare forestieră, într-un cuvânt groaznic, este zona ideală unde să mergi dacă vrei să îţi schimbi maşina.

În Boga am stat la o pensiune nouă, cam scumpă - 100 ron/noapte, în condiţiile în care panta pe care trebuia să o urci până la pensiune i-a dat de cap uneia dintre maşini, pasagerii fiind nevoiţi să o ia pe jos şi maşina nu era Ferarri. Toţi ne-am lovit scuturile la momentul acela.

Din păcate acest efort a rămas nerăsplătit, pentru că cele 2 zile cât am stat acolo a plouat aproape non-stop, drept pentru care am fost obligați să stăm în casă. În ultima seară am prins o fereastră și am fost până la o cascadă din apropiere, foarte spectaculoasă,  însă ca să ajungem acolo a trebui să trecem printr-o groapă de gunoi ad literam. 

Timpul petrecut la Boga ne-a dezvăluit şi o parte mai puțin plăcută a zonei: braconaj, exploatări forestiere ilegale, legea junglei care este la putere în zonă, etc.

Apusenii sunt unii dintre cei mai spectaculoşi munţi ai noștri, chiar dacă nu sunt deosebiți de înalţi, însă cu siguranţă verdele de aici nu-l mai regăsiți nicăieri în țară.

Am plecat cu speranţa de a ne întoarce cândva, pentru a vedea ce natura ne poate oferi.