Am plecat din Oradea spre Maramures, un drum de 260 km, pe care toata lumea ne-a sfatuit sa-l facem prin Satu Mare fiind drumul mult mai bun decat cel prin Baia Mare. Nu vreau sa stiu cat de rau e cel prin Baia Mare, pentru ca pe acesta pe portiunile care nu era in refacere, nu puteai sa mergi cu mai mult de 50-60 km/h.
Pana sa trecem de Satu Mare, drumul a fost liber, insa de la iesirea din oras si pana la intersectia unde se desparte drumul de Baia Mare de drumul de Sighetul Marmatiei, am mers bara la bara, a la DN1, cu jemecheri cu masini puternice, care intrau in niste depasiri de te lua durerea de cap.. bleah!
Odata ce am scapat de drumul aglomerat si ne-am indreptat catre nord, parca lumea a devenit mai frumoasa. Drumul serpuieste prin padure in mare parte atat pana la Negresti Oas, cat si dupa de treci de Certeze, pana in apropiere de Sapanta.
In Certeze parca esti intr-o alta lume. Case noi, cu gard de inox, cu 2-3 nivele, marea lor majoritate facute cu bun gust si cu foarte multi bani, insa exista normal si cateva de te dor ochii cand te uiti la ele.
Prima oprire in Maramures a fost la Sapanta - Cimitirul Vesel. In realitate nu este chiar atat de vesel, insa este foarte frumos. Este un cimitir nou infiintat prin 1935 de catre mesterul popular Stan Ioan Patras care a sculptat atunci prima cruce si a scris primul epitaf.
Mormantul creatorului este amplasat chiar in fata bisericii din cimitir, care in acest moment este in reconditionare.
Merita sa petreci cateva minute aici si sa citesti aceste frumoase epitafe, unele vesele, majoritatea triste, care spun cate ceva despre viata celui aflat sub cruce.
La plecarea de la cimitirul vesel ne-a suras idea de a manca niste placinte...buuune. Placintele sunt niste chestii ca gogosile, cu branza si marar, se prajesc in ulei si sunt dementiale. Am gasit la 2 minute de mers pe jos o placintarie, care nu avea suficiente pentru cati eram noi - adica 7, asa ca doamna ne-a rugat sa luam un loc si dupa aproximativ 10-15 minute mancam placinte fierbinti si delicioase. O placinta d-asta tine loc de mic dejun cu succes daca o asociezi cu niste lapte sau iaurt.
Am trecut prin Sighet in drumul nostru spre Barsana, pe Valea Izei. Nu am oprit pentru ca oricum a doua zi vroiam sa ne intoarcem aici sa vedem Muzeul Satului si Memorialul Durerii.
Era duminica dupa-amiaza si trecand prin satele maramuresene am vazut cat de mult isi iubesc oamenii astia traditiile si portul. Toate femeile poarta hainele traditionale si basmale, chiar si pustoicele care erau imbracate modern aveau basmale colorate.
Portile Maramuresene nu le vezi chiar la tot pasul, pentru ca ele reprezinta avutia proprietarului, au fost si sunt foarte scumpe. Gazda noastra ne spunea ca o poarta ajunge la 10000 euro, daca este foarte mare si cu sculptura elaborata. Fiecare element al portii si fiecare motiv sculptat simbolizeaza cate ceva.
In Barsana am stat la Pensiunea Fratii Pasca, amplasata in afara satului pe drumul spre Ogna Sugatag. Casa traditionala din lemn, avand ca neajuns faptul ca se auzea orice zgomot si faptul ca apa de la chiuveta este sulfuroasa, ceea ce face ca spalatul pe dinti sa fie o tortura daca nu ai apa plata la indemana, iar dusul nu iti lasa sentimentul de curat pe care il astepti, plus ca apa are un miros foarte metalic.
Gazdele primitoare insa uneori un pic neatente la mici detalii care fac diferenta, insa ciorba de fasole cu afumatura si supa cu galuste dementiale, precum si mamaliga cu branza si smantana, de fapt Balmos (mamaliga fiarta in lapte si amestecata cu branza).
In cele trei saptamani am mancat de mai multe ori balmos, in diferite zone, insa cel mai bun a fost in Albac.
Cum am ajuns gazda ne-a intrebat daca vrem sa incercam hainele traditionale, lucru de la care nu ne-am putut abtine.
Foarte frumoase, foarte migaloase. Am aflat dupa aceea ca o ie costa pana la 3000 ron si dureaza aproximativ 3 luni in doua persoane sa o faci sau 6 -7 luni daca lucreaza o singura persoana la ea.
A doua zi am luat Maramuresul la batut cu masina (daca nu ai masina nu vezi prea mult). Prima oprire: Manastirea Barsana, din satul cu acelasi nume.
Manastirea este construita de curand. In Barsana a existat candva o manastire din care s-a pastrat doar biserica aflata in acest moment in conservare si la care se ajunge prin curtea unui localnic.
Nu exista suficiente cuvinte pentru a descrie frumoasa manastire Barsana. Cel mai bine este sa iti faci curaj si dupa 10 ore de mers cu masina sa ajungi aici.
Vechea Biserica a manastirii
In fata Manastirii Barsana, pe langa drum trece Iza, iar peste Iza un pod suspendat in fata caruia scrie "Nu stationati, nu sariti, pericol de prabusire". Normal ca l-am incercat, nu s-a prabusit da' se balanganea din toate cele.
Muzeul Satului din Sighet, un loc frumos amenajat care iti da sansa de a intra in casele traditionale si a vedea cat de cat ce inseamna Maramuresul. Insa am realizat in timp ce ne plimbam de colo-colo, ca satele maramuresene reprezinta in sine muzee in aer liber, pentru ca majoritatea au pastrat stilul traditional de constructie si din fericire sunt putine case in stil Bucuresti.
Urmatorul nostru obiectiv a fost Memorialul Durerii, o adevarata calatorie prin ororile regimului comunist. Infiintat in 1994 de catre Fundatia Academia Civica acesta are ca unul dintre scopuri reamintirea trecutului si in acelasi timp este un mod practic in care copii si tinerii pot afla adevarul despre acea perioada.
Singurul lucru care nu mi-a placut in acest muzeu este faptul ca nu sunt indicatoare, care sa te conduca prin ororile comunismului intr-o ordine cat de cat cronologica.
Nu poti ramane indiferent la drama oamenilor care au trait acele vremuri. Se regasesc marturii cutremuratoare, numele tortionarilor care prin anii 50 au fost condamnati pentru crime, iar apoi gratiati si reincadrati, poezii scrise in inchisoare, numele tuturor celor care au murit sau au fost inchisi- cei cu acte.
In celula Experimentului Pitesti-reeducarea prin tortura, am citit o singura marturie, pentru ca erau atatea si atat de grotesti incat te intrebai cum a putut sa fie real asa ceva.
Este incredibil sa vezi un perete plin cu numelor celor care au murit la canal, scrise cu litere marunte. Sa vezi pereti tapetati cu pozele a mii de oameni care au murit sau au suferit in inchisorile comuniste, doar pentru vina de a fi preot, profesor, student sau Doamne fereste sa aiba alta opinie politica.
Memorialul este un loc pe care trebuie sa il vezi o data in viata, ca sa citesti tot iti trebuie o saptamana cel putin, dar ca sa iti faci o idee sunt suficiente cateva ore.
Am plecat de aici pe valea Marei unde in satul Budesti, in biserica veche puteti vedea ceea ce se spune ca ar fi camasa de zale a lui Pintea si coiful sau. Tot in aceasta biserica se gaseste si un trunchi de copac in care s-a gasit o cruce perfecta.
Biserica a fost curatata de funingine si conservata de curand, ca sa o poti vizita trebuie sa o cauti pe preoteasa, sa vina cu cheile si care in acelasi timp este cea care va povesti despre istoria locului, traditii si mai tot ce vrei sa afli.
Pictura si icoanele sunt originale
O masa excelenta a incheiat o zi superba in Maramures. A doua zi vom pleca spre Vatra Dornei cu opriri la Ieud, Sacel si Borsa.
In Ieud este cea mai veche biserica din Maramures, ridicata in 1364. In acest moment biserica este in proces de conservare, fapt pentru care nu am putut sa o admiram in voie din cauza schelelor din interior. In podul acestei biserici s-a gasit o scriere in limba romana cu litere chirilice ce dateaza din anii 1390 cunoscuta sub numele de "Codicele de la Ieud".
La iesirea din biserica erau doi pusti care pentru 1 leu iti spuneau povestea bisericii, insa pentru 5 lei iti ziceau toate barfele din sat.
Tot in Ieud este un muzeu etnografic de arta populara unde gazda iti arata cum se prelucreaza canepa, cum se lucreaza la razboi si de unde iti poti cumpara obiecte traditionale maramuresene.
Sacel este vestit pentru ceramica sa, facuta de mesteri populari care transmit arta din generatie in generatie. La mesterul la care am fost noi, am putut vedea un cuptor traditional de ars ceramica vechi de cel putin 500 ani (sau de pe vremea dacilor dupa spusele gazdei).
Ultima oprire pe taram maramuresan a fost la Borsa, in muntii Rodnei pentru a vedea Cascada Cailor, una dintre cele mai frumoase cascade din Romania si in acelasi timp una dintre cele mai inalte 90 m.
Accesul la cascada este facil, deci oricine o poate vedea, insa fiind situata in parcul national Muntii Rodnei, sunt mai multe reguli de urmat. Chiar daca aici inca nu se aplica amenzi la nivelul Retezatului si nici curatenia nu este la acelasi nivel, politia parcului impreuna cu jandarmii montani si salvamontul au inceput actiuni de depistare, evacuare si amendare a celor care campeaza in locuri interzise sau arunca gunoaie pe munte.
De aici am trecut in Moldova prin pasul Prislop, care iti ofera un peisaj superb si un drum rupt, rupt. Dupa ce treci de cel mai inalt punct al pasului si cobori inspre Moldova descoperi ca drumarii au decopertat cu ceva vreme in urma, pentru ca s-au format gropi in decopertarile lor. Insa in satul Botos totul este plombat, primar harnic ce sa zic. In momentul in care iesi in drumul ce leaga Vatra Dornei de Suceava, parca nu iti vine sa crezi ca esti in aceeasi tara: asfalt ca in palma, drum lat excelent.
Vatra Dornei urmeaza.
!!!!!
Am uitat sa povestesc depre Ogna Sugatag, pentru ca am ajuns si acolo...nu exista nimic, absolut nimic. Este un lac inconjurat cu gard si pe care scrie pericol de inec, precum si o piscina privata maxim semi-olimpica cu restaurant si cam asta este baza turistica de la Ogna Sugatag, deci, daca ajungeti in zona si nu o vedeti nu ati pierdut absolut nimic, mai mult, ati economisit cativa litri de combustibil.
