Prin Romania

Intr-o zi caniculara de iulie am plecat din Bucuresti in vacanta de vara. Suntem un grup de 9 oameni si un caine (Max, nu stiu daca este chiar caine sau e corcit cu o pisicuta, rata ceva). Discutiile despre aceasta vacanta au inceput prin martie, iar ca destinatii propuse au fost Tunisia, Spania sau Croatia. Decizia finala a surprins pe toata lumea, pentru ca nu mai este la moda sa faci ce am hotarat noi: un tur al Romaniei, in jur de 2000 km, pentru care ne-am alocat 22 zile.

Primul popas Baia de Fier de unde avem posibilitatea de a vizita Pestera Polovragi, Manastirea Polovragi si Pestera Muierii. Nu sunt singurele obiective turistice din zona, dar cu siguranta sunt cele mai importante.

Doua dintre cele mai frumoase pesteri din tara, cu un acces facil (prea facil), cu preturi de acces de mai mare rasul si doi ghizi senzationali.

Pestera Polovragi este amplasata in cheile Oltetului, pe care nu am avut timpul necesar sa le parcurgem, isi trage numele de la o planta medicinala pe care vracii daci o foloseau in tratarea multor afectiuni si care astazi nu se mai gaseste: polovraga.

Fara ghid insotitor pestera este frumoasa si atat, cu un ghid ca doamna care ne-a povestit despre minunile locului, cu siguranta ca nu vei uita niciodata aceasta vizita. La peste 50 ani, pe tocuri, sarind din piatra in piatra, inclusiv in locurile cele mai accidentate, ghida noastra are un debit verbal incredibil, nu ca ce ar povesti nu este demn de interes, insa este atat de amuzant modul de prezentare incat de cele mai multe ori nu ne puteam concentra asupra informatiilor prezentate. Pestera are o gramada de legenta tesute in jur, insa cu siguranta cele care isi au si mai mult decat un fir de adevar sunt cele despre faptul ca era folosita inca din vremea dacilor, s-au gasit urme de locuire si chiar un cuptor cu vatra. Din ciudateniile locului se remarca formatiunea calcaroasa denumita Scaunul lui Zalmoxe, care este amplasat exact sub Cetatea Polovragi, din varful muntelui, iar specialistii cred ca acolo aveau loc ritualuri, datorita faptului ca au gasit urme de activitati specifice: cioburi, resturi, etc, in foma de semicerc in jurul acestui scaun.

Pe toata perioada existentei, pestera a fost folosita ca loc de refugiu, ea intinzandu-se pe aproape 10 km, din care astazi se viziteaza doar in jur de 600 m. Mai intai aici se refugiau femeile si copii din imprejurimi in momentul in care satele erau atacate, apoi s-au refugiat aici luptatorii anticomunisti, astazi se refugiaza turistii dornici de racoare si curiozitati. Singurii locuitori fideli ai pesterii sunt o colonie de lilieci din ordinul Habarnamcum, dar in popor li se spune liliacul potcoava, am inteles de la ghida noastra ca exista doua tipuri: unul pitic de circa 2 cm si unul mare de circa 5 cm lungime.

Pentru toti cei care se refugiau aici, sprijinul constant le-a fost acordat de calugarii manastirii din apropiere, care la inceput a fost manastire de taici, iar cand s-a transformat in manastire de maici, calugaritele au dus traditia mai departe. Acestia, pentru a speria persoanele neinvitate sau pentru a lansa un avertisment celor care nu ar veni cu ganduri bune... au desenat pe un perete al pesterii, cu negru de fum, un impresionant tablou al mortii. Cu siguranta ca pe vremea cand nu era electrificata pestera, sa dai cu ochii de doamna cu coasa nu era chiar de ici de colo. Ultimii luptatori anticomunisti au fost gazduiti in aceasta pestera, iar pentru curajul lor si pentru sufletul lor romanesc, staretul manastirii Polovragi si inca un inalt prelat al manastirii au fost arestati, condamnati si au executat ani grei de puscarie.

 

Pentru ca o pe un site al Pesterii Muierilor figura ca ultima intrare este la ora 16.00, ne-am grabit sa ajungem, fapt ce a dus ca jumatate din grup printre care si eu sa nu vedem si manastirea, asa ca pozele sunt furnizate de cei care au reusit sa o vada. Oricum in perioada verii ultima ora de acces este 19.00.

Sapata in munte de raul Galbenul, pe parcursul milioanelor de ani, este cea mai lunga pestera electrificata din Romania, fiind deasemenea si prima care a beneficiat de iluminare.

Din cei 3,5 km se viziteaza cam 900 m de galerie cu formatiuni spectaculoase. Pestera si-a primit numele de la faptul ca in timpul navalirilor, muierile (femeile maritate) impreuna cu copiii si batranii satelor din zona se refugiau aici. Accesul nu este dificil, dar pestera nu este vizibila de jos, desi are doua intrari. Zona in care este amplasata pestera este mult mai bine organizata, accesul fiind facut pe o alee betonata prin padure, iar de jos iti poti cumpara ceva de baut sau de mancare de la carciumile amplasate strategic la intrare.

Aici nu exista decat o singura persoana care se ocupa de pestera, este ghid, vanzator de bilete si curator. Un domn trecut de prima tinerete, plin de umor si posesor de nenumarate povesti interesante despre pestera si imprejurimi.

 

Pentru fotografiere se percepe o taxa modica de 5 lei, iar accesul costa 8 lei/adult. Nimeni nu plateste taxa foto, toata lumea face fotografii... desi ghidul la inceput solicita sa nu se faca fotografii daca nu s-a platit taxa. Din pacate traim in Romania si nimeni nu respecta nimic. Aici ne-am dat seama cat suntem de needucati... pentru ca in orice alta parte a lumii sa vizitezi o minune a naturii iti scoate din buzunar minim 10 euro si taxa foto chiar se aplica.

Pestera Muierii este un pic solicitanta fizic, mai ales pentru persoanele inalte sau cu gabarit depasit. In foarte multe parti ale galeriei mersul piticului este singura metoda de deplasare.

Cuvintele nu sunt suficiente pentru a descrie frumusetea pesterii, fara a face o descriere tehnica si fara a vorbi de formatiuni calcaroase.

Ne-am intors la gazda noastra, care detine o mica pensiune in Baia de Fier, pentru un bine meritat gratar si o bere rece intr-o seara calda de vara.

Desi zona este foarte frumoasa si ofera nenumarate posibilitati de petrecere a timpului, aici nu se face turism...sunt cateva pensiuni, semnalizarea obiectivelor este aproape lipsa, insa din fericire drumul este cat de cat OK, fiind proaspat asfaltat intra Baia de Fier si Polovragi. De la Baia de Fier se poate ajunge foarte repede si la Novaci-Ranca, insa gazda ne-a sfatuit sa nu incercam pentru ca si masinile de teren au dificultati ridicate pe acest drum al patriei.

Noapte buna... maine mergem la Tg Jiu, Valea Jiului cu destinatia Nucsoara – Retezat.

Paris - prea multe de vazut si prea putin timp

Octombrie 2009, ora 8 dimineata, ne pregatim de imbarcare cu directia Paris. Pentru prima data plec in vacanta cu mama mea dupa mai bine de 10 ani. De la bun inceput m-am intrebat daca o femeie trecuta de prima si a doua tinerete va rezista ritmului, mai ales ca avem doar 3 zile pentru a vizita un oras despre care nici dupa viata nu poti spune ca ai vazut tot.

Aterizam pe Chales de Gaulle intr-o dupa amiaza ploioasa, nu era exact vremea pe care o doream, dar ca niste oameni obisnuiti cu multe eram inarmati cu haine de ploaie, umbrele si multa buna dispozitie. 

Primul contact cu Parisul nu a fost tocmai fericit, am trecut cu RER-ul (un metrou de suprafata) prin zonele de periferie, care si prin prisma vremii nefavorabile, aratau intr-un mod nu tocmai atragator, dar adevaratul soc a fost in momentul in care a trebuit sa schimbam trenul in Garde de l'Est. In primele minute am avut impresia ca suntem singurii europeni din gara: africani, asiatici, arabi, toate natiile de pe aceasta lume amestecate.

Hotelul la care aveam rezervarile facute este situat in Montmartre, nu tocmai o zona centrala, insa in imediata apropiere a statiei de metrou, in partea locuita in general de arabi. 

Un hotel de doua stele, curat, cu personal foarte primitor si un mic dejun tipic frantuzesc, adica - in cazul in care nu esti un mare fan al patiseriei, fructelor confiate si  al cerealelor, te ridici ca infometat de la masa. Insa marea noastra surpriza a fost in momentul in care ne-am uitat pe geamul camerei si am vazut cea mai frumoasa catedrala a Parisului - Sacre Coeur, ridicandu-se  maiestuasa deasupra orasului.

Dupa ce ne-am lasat bagajele in camera am luat Parisul la picior si nu glumesc. Multumita sistemului de metrou deosebit de avansat, cica oriunde te-ai afla in oras te afli la maxim 500 m distanta de o statie de metrou.

De pe esplanada Catedralei Sacre Coeur, ai o priveliste superba asupra intregului Paris, din pacate pentru noi nu am putut admira luminile orasului din cauza ploii si a norilor foarte josi, insa ne-am putut imagina cat de frumos se vede de pe treptele bisericii. 

In incinta catedralei forografiatul este interzis, insa ca in orice tara latina, tot ce este interzis este foarte relativ. Foarte multi turisti faceau fotografii folosind inclusiv blitz-ul si nimeni nu le atragea atentia, ceea ce mi s-a parut destul de deplasat in conditia in care noi am vizitat-o in timpul slujbei de seara.

Cum arata Parisul noaptea? Arata ca orice alta metropola: luminata, toate obiectivele turistice sunt puse in valoare, aglomerat, agitat si foarte murdar. Nici macar in Bucuresti nu am vazut atatea hartii, ambalaje, sticle si tot ce iti trece prin cap, aruncate pe jos cum am vazut pe Champ Elysee la 10 seara.

Insa este cu totul altceva cand te plimbi pe bulevardul de Clichy, imagineaza-ti o strada plina de cabarete, sex shopuri, supermarchet erotique si unde gasesti Muzeul Erotque. O lume colorata care nu deranjeaza, un cabaret celebru Moulin Rouge, spectaculos noaptea insa foarte putin vizibil in timpul zilei.

Dar sa trecem peste lucrurile mai putin placute si sa revenim la frumosul oras de pe Sena.

Prima zi am dedicat-o vizitarii Palatului Versailles, amplasat in oraselul satelit cu acelasi nume. Cand am coborat din RER, nu am avut nevoie de harta, indicatoare sau sa cerem indicatii, pur si simplu am urmat multimea care se indrepta catre palat. Stiind celebrele cozi la bilete, am ales sa le cumparam de la un centru turistic din oras, unde am platit cu vreo 3 euro mai mult, dar am economisit cel putin o ora, iar pentru noi timpul chiar a fost cel mai pretios lucru.

Palatul Versailles este unul dintre locurile care poate provoca efectul de WoW, chiar si aflat in reabilitare.

Daca esti pasionat de istorie sau arta, de preferat ambele, este locul in care iti poti petrece cel putin o saptamana. Camerele Delfinului, ale Regelui, ale Reginei, Sala Oglinzilor sunt doar cateva din numeroasele incaperi care fascineaza. Din pacate si aici turistii refuza sa se conformeze regulilor si pozele cu blitz sunt la mare cautare, fapt ce ii face pe curatori sa fie intr-o continua miscare si la fiecare 2 secunte auzi "no flash".

Poate cel mai fascinant lucru din intreg palatul, din punctul meu de vedere, nu sunt nici piscturile, nici tapiseria, nici gradinile, ci tehnica de constructie pe care o detineau acum cateva sute de ani oamenii. Palatul este o constructie fabuloasa, care probabil si in ziua de azi are lua cativa ani sa fie ridicata.

Din pacate... celebrele gradini, este indicat sa le vizitati pe timpul verii si daca se poate duminica pentru a putea vedea fantanile in functiune, pentru ca intr-o zi mohorata de toamna nu au acelasi farmec. Sunt intr-adevar imense, insa nu au avut acelasi farmec pe care l-ar fi avut cu toate gradinile inflorite. Francezii din punctul acesta de vedere sunt niste adevarati artisti si creeaza din plante opere de arta. Cum o excursie nu are haz daca nu se intampla ceva neplacut... cand sa vizitam gradinile acumulatorii aparatului de fotografiat s-au hotarat sa cedeze, asa ca am reusit sa mai fac doar cateva poze. 

Ne-am reintors in Paris, dupa ce in prealabil am cumparat baterii noi noute pentru aparatul foto. Scopul era sa vizitam celebra Notre Dame, Saint Chapelle, Turnul Eiffel, Domul Invalizilor (care in realitate se cheama L'Hotel des Invalides, nu o sa il gasiti pe hartile duristice ca Dom) si restul obiectivelor turistice.

Cand stai si alergi de la un obiectiv la altul, dintr-un parc intr-altul, uiti sa te bucuri de lucrurile marunte, cum ar fi o cafea la una din nenumaratele cafenele urmarind viata strazii.

Din fericire dupa in timp ce stateam la coda la Saint Chapelle am realizat cat suntem de obositi, dar in acelasi timp cat de multe ne dorim sa vedem, asa ca dupa ce am parasit Palatul de Justitie, in incinta caruia este amplasata biserica, am luat-o usor la pas sa ne plimbam pe stradutele orasului. 

Am trecut prin Cartierul Latin, pe langa celebra universitate Sorbona (care nu se poate vizita) si am ajuns la cladirea care adapoasteste celebrul Pendul al lui Foucault. Acesta este atarnat de tavanul Pantheonului din Paris si demonstrand pentru prima data ca Pamantul se roteste. 

Nu am mentionat nimic depre impresiile create de Notre Dame si Saint Chapelle pentru simplul motiv ca in afara de vitraliile imense si deosebite pe care cele doua le au, mai ales cea de-a doua, acestea nu mi-au creat acel sentiment de pace sufleteasca pe care o biserica in conceptia mea trebuie sa ti-l dea. Sunt doua constructii frumoase, Notre Dame este foarte impunatoare, insa reci, probabil datorita stilului gothic.

Dupa ce ne-am odihnit picioarele un pic pe treptele Pantheonului am decis sa luam masa intr-un cadru natural si de aceea ne-am indreptat spre Gradina Palatului Louxembourg, aflata la cateva minute distanta de locul in care ne aflam. 

Ce am remarcat in Paris, si am apreciat, este lipsa clacsoanelor pe strada, precum si a "melomanilor" din spatele volanului. Este magnific sa mergi pe un bulevard aglomerat fara sa fii agresat in permananeta fonic si mai ales nici un sofer nu comenteaza cand traversezi, chiar daca treci pe culoare rosie a semaforului. Oricum am remarcat ca semafoarele sunt respectate de catre soferi, nu si de pietoni.

In toate parcurile din oras am gasit scaune pe care le putai aseza unde doreai, chiar m-am intrebat cum naiba rezista cu atatia rromani in zona, raspunsul l-am primit in ultima zi cand am vazut politia franceza in actiune. In Paris am gasit numeroase forme ale politiei: calare, rutieri, jandarmi, comunitara, pe biciclete, pe motociclete, cred ca au si pe role...toti foarte politicosi dar foarte fermi.

Cum in parc nu prea gasesti restaurante amplasate strategic in cele mai frumoase zone, am luat ca tot omul un sandwich de la una din tonetele din parc si ne-am asezat langa fantana populata cu rate, ca toate celelalte lacuri sau fantani din oras. Aici am gasit si cersetorii... adunati in stoluri se invarteau strategic pe langa cei care le dadeau atentie, cu un tupeu deosebit erau in stare sa iti ia mancarea din mana, a fost pentru prima data cand am mi-a mancat un porumbel din palma.

O zi plina care inca nu se incheiase, am stat si am rememorat tot ce vazusem pana in acel moment, tot ce ne impresionase, de parca am fi vrut sa nu uitam absolut nimic, sa luam cu noi totul pentru a-l povesti.

Stiam ca este prea tarziu pentru a mai putea vizita l'Hotel des Invalides, insa am hotarat ca merita sa-l vedem pe afara. Ajungand la fata locului am aflat ca oricum nu-l puteam vizita pentru ca muzeul este inchis pentru renovare, deci gand la gand, noi nu aveam de gand sa-l vizitam si ei oricum il aveau inchis.

Pentru cei care nu stiu aici este inmormantat Napoleon Bonaparte, eu una nu sunt un mare fan al vizitarii de morminte, acesta a fost motivul pentru care nu am vrut sa vad nici celebrul cimitir al Parisului - Pere Lachaise.

In apropierea Domului este cel mai cunoscut pod peste Sena, prea mult auriu pentru gustul meu dar spctaculos in stilul lui un pic chicios - Pont Alexandre III.

Podul Alexandre a fost ultimul loc vazut, pentru ca ploaia si ora tarzie ne-a trimis la hotel. Dupa cum am mai spus, fiind un cartier relativ arabesc, aveam langa hotel un magazinas, de unde ne cumparam de mancare, pentru ca in Paris nu este nici o rusine sa nu mananci la restaurant, de aceea sticlele de vin sunt deschise de vanzatori.i de la magazine, care sunt foarte amabili si te indruma prin jungla de produse. Am baut cat am stat doar Evian , sub un 1 euro sticla de 1 litru, deci nu inteleg de ce la noi este considerata fita.

Preferam sa mancam in camera si din considerente financiare, pentru ca preferam sa investim in bilete de acces sau suveniruri, dar si pentru ca in momentul in care intram in camera nu mai eram in stare sa facem un pas.

Intr-o singura seara am luat o cina tarzie la o pizzerie din apropiere, unde am lasat aproape 50 euro pentru patru persoane in conditia in care am mancat 3 pizza fara nimic de baut, apa si campari fiind din partea casei.

A doua zi ... planul era Louvre (pe exterior), Turnul Eiffel, Jardins des Plantes, Biserica Madeleine si mai gaseam noi ceva.

Am abordat Palatul Louvre din spate si am mers de-a lungul Senei cat este el de lung, cred ca in jur de un km, singurul cuvant pe care il gasesc pentru a-l descrie este imens. De la bun inceput nu intra in planurile noastre de vizitare, din cauza marimii sale si fiind constienti ca nu avem timpul necesar pentru a-l vedea cum trebuie.

In fata intrarii au crescut acum ceva ani 3 piramide de sticla, constructii care se potrivesc cu arhitecura zonei cam cum se potriveste nuca in perete. 

De la intrarea in Palatrul Louvre cu celebrele piramide, pana la Place Concorde se intind Gradinile Tuileries, care sunt deschise de Arcul de Triumf de Caroussel, o miniatura frumoasa a celebrului monument parizian. 

De la intrarea in Louvre pana la noul cartier La Defance sunt aproximatix 7 km in linie dreapta si de aceea poti vedea in departare Grande Arche precum si turnurile de sticla inaltate in aceasta zona moderna a orasului.

In imediata apropiere a Place de la Concorde, este asezata o alta biserica celebra - Madeleine singura care se apropie de stilul bisericilor ortodoxe, avand o parte din peretii interiori pictati http://www.eglise-lamadeleine.com/ fiind singura care mi-a placut foarte foarte tare.

Am facut o scurta pauza, daca pot spune asa, si ne-am intors in Montmartre pentru a ne intalni cu niste oameni dragi noua, care locuiesc de mai bine de 15 ani in Belgia si care au venit special in Paris pentru a o saluta in primul rand pe mama. O intalnire plina de emotie de ambele parti si care ne-a provocat o imensa bucurie. Toata gasca a luat-o incetisor la plimbare pe stradutele acestui celebru cartier si am descoperit cat de aprope stateam in realitate de Primaria zonei si numeroase magazinase si cafenele cochete si primitoare. 

Dupa ce ne-am despartit cu greu si ceva lacrimi... am decis sa ne bucuram de singura dupa amiaza insorita pe care o prinsesem pana atunci sa urcam in Turnul Eiffel. Pentru mine, turnul nu reprezenta un punct deosebit de interes, mai ales ca nu sunt un mare fan al inaltimilor, insa vroiam sa vad orasul de sus si speram sa nu fie doar o constructie metalica si atat, ceea ce si este in realitate. Cozi imense, pretul ridicat, un vant ingrozitor dar o multime de fotografii frumoase, deci una peste alta a meritat, doar ca la coborare am clacat si am preferat sa coboram pe scari decat sa stam la coada, experienta interesanta ce ne-a oferit posibilitatea de a vedea si restul "etajelor". 

In timp ce scriu imi dau seama cat de multe lucruri am facut si locuri am vazut intr-o perioada foarte scurta de timp si toate amintirile imi vin in acelasi timp in cap, iar sortarea lor este o adevarata provocare.

Aceeasi insorita dupa amiaza ne-a dat sansa de a ne plimba pe Sena cu ceea ce ei numesc Bateaux Bus, vaporase care merg de la Turnul Eiffel pana la Jardins des Plantes si care opresc in apropierea tuturor obiectivelor importante, putand fi folosita ca mijloc de transport intre acestea. Biletele sunt relativ ieftine si privelistea merita fiecare cent. 

De cand ne-am urcat pe vaporas, tinta noastra a fost Jardins des Plantes, o imensa gradina botanica, care adaposteste si o mini gradina zoo, precum si celebrul Muzeu de Istorie Naturala, pe care nu l-am mai vazut din cauza orei la care am ajuns, museul se inchidea la 5, iar noi am ajuns la 5.30. Oricum a fost o plimbare minunata prin gradinile parcului si am avut acelasi regret - pacat ca este toamna si nu mai sunt toate gradinile inflorite.

Ne-am odihnit picioarele cele obosite la umbra unui cedrul libanez, plantat aici in anul 1734 de catre Bernard de Jussieu. Conceputa ca o gradina pentru plante medicinale, ea a fost intemeiata in 1640 fiind cunoscuta sub numele de Gradina Regelui.

Ultima zi in Paris am decis sa nu mai mergem nicaieri, doar sa ne plimbam si atat, dar sa ne si intalnim cu un drag prieten care locuieste in apropierea orasului. Exact asta am facut, dupa ce ne-am intalnit sub Turnul Eiffel am mers la cumparaturi, suveniruri, nu va imaginati ca am habar unde sunt Galeriile Lafayette sau alte magazine celebre. Scopul meu cand ma duc in vacanta nu este reprezentat de cumparaturi, de multe ori nu imi cumpar nimic sau iau ceva in viteza din ultimul magazin doar ca sa imi aminteasca de locul respectiv.

A fost singura zi cand am mers de parca am fi locuit acolo, am mancat pe treptele de la Sacre Coeur, am bantuit prin toate magazinele din zona si am incheiat seara cu mai multe sticle de vin si bere in camera de hotel a o sueta de zile mari.

Dimineata devreme ne-am indreptat spre aeroport plecand cu imaginea Catedralei Sacre Coeur strajuind orasul dintr-un cer albastru imaculat. 

Paris - orasul luminilor, orasul dragostei... un loc pe care il poti vizita de nenumarate ori fara sa te plictisesti. Nu este orasul meu favorit, mi-a placut mai mult Lisabona si Londra, insa este unul dintre acele locuri pe care trebuie sa le vezi macar o data in viata.

Un oras in continua miscare, un oras in care trecutul si istoria iti dau intalnire la orice pas, trebuie doar sa vrei sa gasesti si sa vezi. Capitala bunului gust, in care fiecare cladire, fiecare obiect de pe strada se imbina perfect creand o imagine unitara si o dand turistilor o senzatie de bine. Poate acest lucru se datoreaza  parcurilor, spatiilor verzi si lipsei culorilor tari, amalgamului de stiluri si altor motive de acest tip.

Am descoperit cu aceasta ocazie o mica parte a lumii in care traim, precum si faptul ca o femeie trecuta de prima tinerete are mai multa energie decat multi dintre tineri, iar in momentul in care simtea ca o lasa puterile se uita la cat de frumosi sunt norii, cat de frumoase sunt florile si locurile din jurul ei si isi reintra in forma.

Ma bucur ca am reusit sa descopar Parisul alaturi de doi oameni dragi mie: mama si sotul meu.

Bon Voyage